Din confesiunile unei diplome plasticate
|
Şi-au contorsionat minţile, şi-au injectat lecitină şi au ros cu degetele pagini enciclopedice cu buchii de-o şchioapă. Învăţaţii din şcolile romîneşti escaladează piramidele cunoaşterii ca să se aleagă în final cu o hîrtie ieftină, lucioasă pe care scrie “diplomă”. În plus, încercarea de a economisi cît mai multe “ştiinţe” îi găseşte pe locuitorii de prima bancă anemici şi obosiţi cu acelaşi dicţionar în faţă. Desigur că nimeni nu-i va întreba în viaţa practică despre acele definiţii longitudinale însă o diplomă agonisită e un pas înainte. Oriunde ar merge să se angajeze, tinerii erudiţi împachetează dosarul cu foi colorate şi iau viaţa în mîini. Se simt curajoşi şi biruitori în acelaşi timp pentru că au în pachetul adiţional urme de ştampile şi semnături hieroglifice aparţinînd somităţilor. Altfel nu pot dovedi consistenţa cogniţiei lor. E ca în răspunsul clişeic: „mi-am făcut tema dar am uitat caietul acasă”.
Titlurile diplomelor înfloresc la propriu în aproape astronomicele combinaţii de scrieri ca să înfometeze şi mai mult mintea bolnavă a purtătorului de număr matricol. Răsplata pe care o primesc studioşii după atîta ghilotină informaţională e 0 dar are fonturi hazlii şi cadre cu floricele. Învăţămîntul romînesc pare că încă mai joacă şotron în faţa blocului de speranţe şi necesităţi ale tinerei generaţii şi îi place asta.
Aşteptînd o angajare salvatoare, figurile frămîntate ţin strîns în mîinile albe şi tocite, diplome de excelenţă, de merit, de participare sperînd că ochii circumspecţi ai mogulului se vor aţinti şi pe colţul din dreapta al diplomei roz ca să le confirme postul.
