Despre lucrurile cu adevărat importante (*viziunea feminină)
|
Lucruri importante? Ei bine, am putea spune orice aici : de la periuţa de dinţi, la laptopul ce acum ţi se pare ceva indispensabil; de la pijamaua cu inimioare în care te ascunzi înainte de culcare, până la ţinuta „la patru ace”; de la ursuleţul de pluş dăruit de primul iubit, la floarea primită de la puiul tău de „ziua mamei”; de la mersul pe jos, la maşina fără de care nu te poţi închipui azi; de la cartea de care ai rămas profund îndrăgostit, la … Lista ar fi infinită. Însă, ce rămâne din aceasta atunci când mai adăugăm la „search” încă două cuvinte : „Lucruri cu adevărat importante” ? Probabil că lista se scurtează… şi se tot scurtează… şi în final, ce rămâne? Rămâne amintirea, iubirea, bucuria, tristeţea.
Foto: Elena Creangă
Rămân primele amintiri cu părinţii alături, când, ca un puiuţ de om ce erai, te ascundeai sub aripa protectoare a mamei; rămâne emoţia primei zile ca elev, când, văzând-o pe mama îndepărtându-se ţi s-au muiat picioarele, crezând că nu ai să o mai revezi; rămane bucuria primei prietenii; rămâne nostalgia zilelor de vacanţă când, cu picioarele golaşe mergeai prin curtea bunicii şi te jucai cu pisicii sau îţi făceai un leagăn între doi copaci; rămân în memorie „trântele” luate când te dădeai „peste cap” din acel „scrânciob” care se ţinea într-un singur şurub leneş; rămâne în minte prima carte citită, când, cu bucurie te-ai dus şi i-ai povestit „acţiunea” bunicii; rămâne melancolia copilăriei pierdute definitiv; rămâne adolescenţa cu a ei gânduri limpezi, cu ale sale îndoieli, în care îţi căutai „sinele autentic”; rămâne în urmă prima iubire, când credeai că toată lumea e a ta; rămâne extazul primului sărut, cand ai avut impresia că ai atins fericirea absolută; rămâne prima scrisoare-declaraţie ce stă şi acum împăturită bine într-un sertar; rămân anii de liceu , „când la mate dai de greu”; rămân prieteniile formate; rămâne amintirea.
Dar totuşi, amintirile nu ar fi atât de importante, dacă nu ar aduce odată cu rememorarea lor şi valurile de emoţie care au pus stăpânire pe tine în acele momente. Lacrimi. Zâmbete. Fericire. Tristete. Îţi mai aduci aminte cum, în adolescenţă, ai crezut că ai descoperit secretul lumii, că ai descoperit tot ceea ce nimeni niciodată nu a reuşit în atâtea mii de ani? Îţi aduci aminte când ţi s-a revelat frumuseţea iubirii? Da. Acel val de căldură care brusc îţi năvălea în tot corpul, îţi curgea prin vene, care te făcea să emani fericire prin toţi porii atunci când te gândeai la fiinţa iubită? La cel sau cea de care te îndrăgostisei care, aşa cum afirma Stendhal, asemeni unei crenguţe uscate lăsate ceva timp într-o mină de sare, se metamorfozase în aşa fel încât devenise perfectă în imaginaţia ta. Nu îţi inducea sentimentul de fericire şi ţie zâmbetul care se schiţa pe chipul ei, fiinţei iubite? Nu îmi spune că nu îţi înflorea pe buze un zâmbet larg şi tâmp atunci când o zăreai, chiar şi în treacăt. Ai fi ipocrit… Deci? Îţi aminteşti? Nu e acesta un lucru cu adevărat important? Un lucru pe care l-ai retrăi iar şi iar, de fiecare dată cu aceeaşi intensitate, cu aceeaşi inocenţă?
Da. Sentimentele sunt „lucrurile cu adevărat importante”. Cele care ne fac „umani”. Cele care dau culoare vieţii. Cele care…
5 comentarii
"Despre lucrurile cu adevărat importante (*viziunea feminină)"
vezi tu, periuta… primul sarut, prima zi de scoala… dupa un timp toate se estompeaza. lucruri importante… important e sa fii impacat cu tine insuti. important este ca ceea ce gindesti sa fie egal cu ceea ce spui si cu ceea ce faci. important e sa nu pierzi ceea ce este evident incercind sa deslusesti amanunte. important este sa fii atunci cind trebuie, acolo unde trebuie. e dificil. celor mai multi dintre noi nu ne reuseste. cei mai tineri, dintre noi, cred ca absolutul este unitatea de masura universal valabila. din pacate, absolutul, de cele mai multe ori, este doar o conventie abstracta . ca sa parafrazez ideea cu “la mate dai de greu” (niciodata nu am dat de greu la mate; poate au fost probleme care nu le-am putut rezolva, dar am considerat asta doar ca o incapacitate de moment a mea) e ceva similar simbolului infinit. in viata, din pacate, nu prea e nimic absolut. si nici nimic vesnic. invatatii antici, cu o intelepciune pe care noi am cam uitat-o, au structurat viata mai pragmatic decit noi; au enuntat concepte ca pantha rei (toate curg, in fapt viata insesi e doar un riu care curge mereu indiferent de cei, mereu altii, care stau pe mal si admira curgerea), fortuna labilis ( destinul schimbator, care face sa fim doar papusi ce se invirt intr-o imensa roata a norocului), praxiteles (practica=pragmatic, adica a decide nu cu inima, ci asa cum interesele o cer). amintirile… sint cioburi de oglinda in care admiri trecutul. un trecut pe care nu il poti retrai si nu il poti schimba. important este prezentul. important este viitorul. important este sa nu repeti greselile trecutului. cine nu isi cunoaste istoria este condamnat sa o repete spunea un ilustru istoric si om politic roman. as putea sa mai dau exemple despre ceea ce este si nu e ce pare a fi. as putea sa povestesc zile in sir despre ceea ce poti invata citind o carte si despre ceea ce poti invata citind sute de carti. as putea sa fac o lista lunga de autori si opere importante pentru formarea unei matrici (sic! matematica, bat-o vina) comportamentale. autori care sint diferiti de toate siropurile si conspectele de provenienta copypaste, autori care au avut ceva de spus (si au spus!) hranindu-se dintr-un filon sanatos al experientei de viata. autori care au vrut sa dea indicii despre cum sa nu repetam erorile lor…
doamne!!! ce e cu lumea asta!! nimeni nu mai vorbeste corect? se spune “pe care” nu “care”!!!!!!!
Noica defineste “dorul”ca fiind singurul cuvant intraductibil si il caracterizeaza prin remarca;”are o splendida suveranitate in el,dar e un cuvant al inimii numai,si nu al gandului,dupa cum e un cuvant al visului si nu intodeauna al faptei”.Dor ti se face atunci cand ai avut ceva si ai pierdut,cand ai iubit si s-a intamplat ceea ce stiai ca se va intampla,cand te intorci in trecut pentru a renumera unele amintiri.Face parte din normal sa ni se faca dor.Si timpului i se face dor si ne indeamna sa ne gandim la ceea ce am trait.
Toate cele bune!
pe curand.
