Vama Veche
|
Mi-am pierdut speranţele undeva în oceanul de lumină în care se reflectă adânc şi pătrunzător o rază de soare. Era undeva la ora crepusculului iar cerul scuipa săgeţi de foc. Era cald. Era august. Ne aflam la vama veche, aduşi cu glasul roţilor de tren, înecaţi în valurile mării. Zburam peste apă, pictam universul dragostei şi râdeam, gâdilaţi de vară în tălpile fierbinţi. Nisipul ne zgâria pe buzele uscate iar vântul ne flutura hainele pe ritmuri de balade rock. Visam întinşi pe spate, privind albastrul cu contur de creion negru al boltei infinite, ne ţineam strânşi de mână, vibrând frenetic precum corzile unei vioare. Mă doreai. Eu te refuzam. Mă sărutai. Eu te îndepărtam. Nu înţelegeai. Îmbătrânisem. Deşi abia împlinisem 20 de ani, mă simţeam într-un timp prea târziu pentru mine, într-o epocă de mult apusă a tinereţii mele efemere. Nu ştiam cum să îţi explic. Da, te iubeam, dar îmi era greu să îmi fixez privirea în catifeaua ochilor tăi. Erau pătrunzători, mă ardeau, mă sufocau. Am încercat să îţi scriu în nisip, să îţi desenez pe valuri, să îţi şoptesc uşor în ureche tot ce simt, dar degeaba, nu pricepeai. Nu vroiai să mă pierzi. Te-am respectat pentru asta şi mă durea că nu puteam să fiu cea de care te-ai îndrăgostit. Eram acolo împreună, mi se îndeplinise visul şi America era departe de noi. Degeaba. Mie mi-a spus cineva când eram mică un lucru puternic. Mi-a spus că nu voi fi niciodată fericită şi că voi plânge şi atunci când sufletul va extazia în mine. Îl simţeam cum îmi face inima să pulsese, însă îmi era totuşi prea greu să zâmbesc. Am închis ochii, simţindu-ţi respiraţia pe gâtul meu. Îmi făceai sângele să îmi clocotească în vene şi nu îmi plăcea asta. Aici am fost mereu slabă, incapabilă să mă opun. Şi culmea, plaja era goală, eram doar noi şi aerul. Îmi ştiai slăbiciunea şi mereu ai profitat de asta. Ca şi acum. Nu are rost să descriu senzaţiile şi sentimentele pentru că nu poţi descrie ceva ce e perfect. La sfârşit am închis ochii şi am uitat tot. acum te iubesc.
Foto: Elena Creangă
Peste 2 minute te voi urî. Mâine te voi detesta şi mă voi îndrăgosti iar de tine. Voi vrea să plec, dar nu o să am curaj. O să mă blestem pentru că îmi e frică să fug. O să mă felicit pentru că am rămas. Eşti al meu. Sunt a ta. În urma noastră se lasă noaptea. Nu rămân urme sau nume întipărite pe tablourile trecutului. Tot ce îmi aminteşte de noi e praful de stele şi respiraţia ta pe gâtul meu. Te-am iubit. Te ador. Te voi urî iar când vei muri te voi venera. Îţi mulţumesc. Mi-ai dat tot iar eu nimic. Dau şi ultima pagină iar pe copertă scrie adânc zgâriat: “pentru tine, chill soul”. Mi-am adus aminte că odată cineva cânta o baladă pentru o minune. Era vremea când ascultăm romanţe. Înainte să trec la rock. Ah, vinovatul fără milă, victimă a societăţii, vulturul meu negru şi îngrozitor, ţi-ai întins aripile încătuşându-mă între ghiarele taleputernice. Ţi-am spus “bună” iar acum, în loc de “la revedere” am să îţi şoptesc din nou cuvântul prim. Mă vei privi cu aceiaşi ochi blânzi, dulci, îndrăgostiţi. Voi urla pe dinăuntru, dar voi întoarce spatele, plecând, fugind, plângând… Niciodată noi nu vom avea mai mult decât praful de stele cules din scoicile ascunse pe fundul mării de la vama veche.
Un comentariu
"Vama Veche"
trebuie sa-ti spun;esti o indragostita a condeiului.nu pierde nici un moment de inspiratie.sa ai tot timpul cu tine,coala de scris si condeiul.chiar si tunci cand visezi,scrie.desi,pare simplu,stiu cat de dificil este sa legi cuvintele.este foarte importanta starea.
