Taci şi ascultă
|
“De ce sa ne ascultăm inima? Pentru ca acolo unde este ea, este si comoara ta”(Paulo Coelho, Alchimistul), comoara ta, pe care tu nu poţi să o mai vezi pentru că viaţa îţi pare acum fără sens şi fără final. Crezi şi tu că viaţa e mult mai grea decât moartea şi îţi doreşti să pleci, înfrânt definitiv, pentru că ţi-a fost depăşită cu mult capacitatea de a suferi, iar ochii nici nu mai au lacrimi. Târăşti după tine o viaţă ce nu-ţi mai aparţine, o viaţă de câine şi nu o duci nicăieri. Şi atunci de ce mai trăieşti? De ce îţi pierzi timpul cu tine?
Foto: Diana Benchia
Orice rasărit îţi doreşti sa fie un ultim apus, dar îl aştepţi pe cel mai frumos, pentru că vrei ca măcar finalul să-ţi fie aşa cum vrei tu…într-o seară plină de vise şi pagini de poveste arse de timp la orizont. Vrei ca natura să adoarmă odata cu tine pentru ca somnul tau vesnic sa se amestece cu al ei. Te-ai săturat de tine, vrei să scapi, să spargi zidurile lumii care te-au înconjurat atâta timp, sa ieşi de tot. Te simţi captiv în propriul „eu” care nu te mai lasă să visezi.
Stai! Taci şi ascultă! Ascultă-ţi inima. Ea îţi vorbeşte şi nu o asculţi nici acum, aşa cum ai făcut intotdeauna. Şi apoi tot pe ea vei da vina pentru că te-a înşelat. Stai! Sufletul se zbate şi-şi sfâşie obloanele pentru că tu îi iei lumina. Dacă alţii au făcut zid şi au smuls frumuseţii retina, lasă-ţi irisul inimii să observe ceea ce ochii nu au putut percepe până acum. Cu colţul inimii îţi scriai odată aşa de frumos povestea, iar acum ţii închise acolo clipele pe care le-ai presat în speranţa că vor fi eterne. Dar chiar tu le-ai dat uitării, ele sunt acolo şi tac, acoperite de praful indiferenţei tale pe care tu o numeşti suferinţă. Priveşte în tine si nu da la o parte cutia cu fleacuri în care ţi-ai prins odata visele şi ai păstrat amintirile. Acum eşti singur, tu si inima.Ascult-o! Poate fi ultima dată când mai îndrăzneşe să-ţi vorbească după ce ai rănit-o de atâtea ori. Învaţă ce înseamnă a trăi frumos si împrieteneşte-te cu tine. Taci si ascultă!
Nu-mi spune nimic…îţi cunosc mizeria, necazurile, luptele. Te cunosc aşa cum eşti tu. Dar nu-ţi fă din asta un motiv ca să stai departe de mine. Lasă-mă să-ţi vorbesc si să-ţi simt durerea! 
Lasă-mă să-ţi spun povestea! Nu ma lăsa să mă odihnesc, căci eu vreau să bat şi să-ţi dăruiesc zvâcniri de viaţă, zvâcniri de frumos. Sunt doua strigăte intr-o tăcere: Lasă-mă să fiu! şi Ascultă-mă! Deschide-mi fereastra şi nu-mi pune gratii…să ştii că floarea se iveşte oricum. Lasă-mă să-ţi descopăr comoara şi apropie-te de mine. Mă agăţ de frumos pentru ca să ma vindec de tine, de indiferenţa ta. Sunt doar eu, amintirea ta, pe care ai aruncat-o cândva într-un colţ deşi mi-ai promis că mă vei păstra. Să nu-ţi pară rău…am adunat tot ce era mai frumos si nu ai avut timp să vezi la timp. Sper să-ţi fie de-ajuns. Acum du-te unde vrei tu…am vrut să-ţi amintesc de comoara ta. Poţi sa o dai mai departe sau o poti păstra. E a ta…si e frumoasă. E inima …viaţa ta….eşti tu…un om rămas cu capul în mâini, într-un timp care nu mai are răbdare.
Să nu uiţi niciodata de inima ta! Taci şi ascultă!
4 comentarii
"Taci şi ascultă"
mulumesc monica. e un pic cam tristut acest articol, dar cred ca ebine sa vorbim si despre ceea ce ne ia fericirea pt ca mai apoi sa ne amintim de inima noastra…si sa incercam sa o facem fericita.
intocmai..si fericirea e cutia cu fleacuri in care descoperim in fiecare zi un zbor de fluturi purtand pe aripi un vis…ce simplu ar fi daca i-am lasa sa zboare, daca ei i-ar lasa sa zboare…
