Pantofii unui artist
|
“I had in mind the image of a writer in front of his laptop, trying to write the first lines and always deleting everything because of his indecision. Does it really matter what is on that paper? Yes, it does, now and always. Words are what an artist uses to create art. “
Pentru cei care nu stiu, acestea sunt cuvintele unei artiste, unei scriitoare. Asa isi incepea propria ei carte, cu imaginea unui scriitor care incearca sa asterne pe hartie primele randuri ale unei opere ce are sa devina roman, articol sau altceva, intrebandu-se daca tot ceea ce apare imprimat de catre editura conteaza sau nu. Raspunsul este afirmativ, acum si intotdeauna. Cuvintele sunt ceea ce artistul foloseste pentru a creea arta. Cartea ei era povestea tuturor artistilor si scriitorilor din intreaga lume, punea in lumina suferinta prin care trecea fiecare artist pentru a scrie, a picta, a creea… Prin urmare, relatand cateva idei preluate din acel roman, dedic acest articol tuturor celor din echipa Speak Loud, tuturor celor care au un suflet plin de imaginatie si de arta.
Idea principala o urmarea pe aceea din “Torturati-l pe artist” (vezi articol – recenzie carte pe acest subiect) in care artistul are nevoie de suferinte pentru a putea sa creeze si ca in general adevaratele opera de arta se nasc din durere si ganduri negre. Ca personaj in prim-plan era un roman, un barbat de 22 de ani, care canta la chitara. Arta lui era atat muzica rock cat si desenul, in special tatuajele. Crescuse intr-o familie de nivel social mediu, fara prea multe resurse financiare, fara posibilitatea de a-si implini toate visele. A terminat un liceu mediu, insa cu note maxime si facultatea de litere. I-a placut foarte mult sa citeasca, in special Voltaire si si-a dedicat tot timpul liber explorand un numar infinit de pagini, imbatat de mirosul de carti vechi, imprumutate de la biblioteca. Insa dupa facultate, norocul i-a fost potrivnic, agnajandu-se in ingineria locomotivelor. Nimic care sa se potriveasca cu valurile studentiei si cu visele pline de pasiune pe care si le crease. 
Avea prieteni, dar nu se simtea fericit. Asa ca profita si canta mereu sau desena, facea tatuaje. Pana intr-o zi, cand cursul vietii lui s-a schimbat dramatic. Pana cand a cunoscut-o pe ea. Ea era absolventa unui liceu de top, studenta la o facultate din top 10 din lume, o femeie careia norocul ii surasese in viata. Ea avea aproape 20 de ani si era poeta. Pasiunea ei era sportul si arta. Singura ei suferinta era singuratatea iar alinarea era in fotografie, cuvinte, sport si calatorii. Totul s-a transformat intr-un trecut inchis intr-o cutie in clipa in care s-au cunoscut. 2 artisti care prin iubire si-au gasit fericirea. Dar nimic nu este etern. Autoarea descrie aceasta parte a 2-a a povestii in volumul 2, in care capitolele nu mai sunt alternative, ci fiecare prezinta povestea celor doi impreuna, aparent presarata cu moment efemere de bucurie. Realitatea ne povesteste cum tatal ei moare, cum aspiratiile lui nu ii sunt impartasite si sunt considerate deplasate, cum viitorul lor parea din ce in ce mai incert insa frica de a fi singuri din nou inca ii tinea impreuna. Fiecare se refugia in arta, el cantand iar ea scriind, deci enervandu-se reciproc pentru ca pe ea o deranja sunetul prea tare iar pe el lipsa ei de interes catre tot ceea ce insemna persoana lui. Si totusi se iubeau. Notitele ei o dovedeau, muzica lui o potenta prin fiecare nota, prin fiecare acord, dar era o dragoste trista, lipsita de scantei. Pletele ei blonde paleau in comparatie cu auriul nisipului de pe plaja si cu toate astea lui nu ii trezea nici o senzatie. Corpul lui era perfect, plin de tatuaje, mai ceva ca modele din reviste, si totul ea ii intorcea spatele. Ochii lor, de culorile smaraldului si turcoazului, se intalneau si se respingeau iar sufletele lor incetasera a se mangaia reciproc. Era pacat sa citesti despre drama lor dupa ce primele capitole ale volumului 2 erau pline de iubire. Dar arta lor si ceea ce autoarea a decis sa scrie pe post de poezii si versuri reprezinta adevarate nestemate iar cititorul poate simti exact ce au simtit cei doi cand le-au scris. Volumul trei si ultimul este reprezinta punctual culminant al intregii povesti, pagini de psihologie si filozofie profunda, dovezi ale unei arte care depaseste orice granite. Nu se despart, ci aleg sa isi uneasca destinele prin casatorie, in ciuda suferintei pe care o impartasesc. De ce? Pentru ca ceea ce reuseau sa scrie datorita certurilor si problemelor pe care le aveau ii ducea pe culmile popularitatii, devenind faimosi. Avand bani, incepusera sa isi poata indeplini visele adolescentei si starea lor sufleteasca se schimba pentru cateva clipe. Fericirea devenise ceva constant, ca o rutina, provocata de lucruri nesemnificative, de detalii. Ei totusi cautau in arta si in gandirea fiecaruia o solutie pentru a fi fericiti pentru totdeauna, o cale de se tine de maini si intre degete sa tina ascuns de restul lumii paradisul insusi. Dezlegarea enigmei a venit la aniversarea de la un an de casnicie cand si-au facut cadou, printre lacrimi si cuvinte amare, o poezie si o melodie. Versurile erau identice. Nici unul nu putea sa priceapa cum se putea intampla asta. S-au luat in brate si si-au jurat ca vor rezolva orice neintelegere pentru ca in ciuda a tot ceea ce s-a intamplat, ei s-au iubit. Fericirea le-a stirbit frumusetea si grandoarea artei pe care o creasera inainte insa a dat nastere unor inimi care bat in acelasi ritm si au dezvaluit cum devenisera UN TOT (vezi poezia publicata anterior, poezie care incheie ultimul volum).
Acea autoare impreuna cu cartea ei, au ramas momentan la nivel imaginar, in lumea celor inca nescrise pe hartie, intre granitele imaginatiei. Insa reprezinta inspiratie pentru multe articole si capitol in adevaratul roman al unei scriitoare careia inima ii bate in lumea reala si ale carei taste scot un sunet unic, tipic laptopului ei, fara de care ea nu ar putea sa traieasca. Dragi cititori, artisti, membrii ai echipei Speak Loud, lasati-va visele sa zburde si imaginatia sa zboare in afara zidurilor mintii, lasati creionul, pensula, corzile sa faca ce stiu mai bine si incredeti-va in propria arta caci nici una nu o va putea egala. Aveti curaj sa le aratati lumii, sa le colorati cu lumina publicului sis a culegeti laurii pe care ii veti transforma in mandrie. Un simplu articol are nevoie de un singur cititor pentru a creea sentimentul de mandrie si pace sufleteasca scriitorului. Noi ne bucuram din plin de cititori iar randurile noastre prind glas datorita lui Cosmin. Multumim Cosmin ca faci acest site sa functioneze si ca esti maestru intr-un alt fel de arta care picteaza tabloul cu arta fiecaruia dintre noi. Multumim cititorilor nostrii si tuturor celor care ne sustin ideea.
Un comentariu
"Pantofii unui artist"
senzational!!!!!!!!!!!!!!!!!!!impecabila exprimare!!!!!!!!!!!!!!!c e bine ca se mai nasc genii,numai asa putem recupera valorile.incantatoare referire la echipa din care faci parte.aplauze!!!!!
