Interviu cu Cătălin Neamţu
|
E sâmbătă seara, eşti cu prietenii în oraş şi vrei să te distrezi pe cinste? Cu siguranţă trebuie să mergi la un spectacol de improvizaţie. Unde să mergi? La cei mai buni! Trupa Improvizaţi din Capitală joacă spectacole de improvizaţie de cea mai bună calitate, aranjând o seară magică pentru tine şi prietenii tăi. Din Trupa Improvizaţi l-am tras deoparte pe Cătălin Neamţu şi i-am luat un interviu despre viaţa lui ca actor şi despre viziunea lui în general despre actorie. Aşadar…
Ce te-a determinat să te dedici actoriei ?
Încă din liceu am făcut parte din trupa de teatru a liceului Gheorghe Lazăr, şi am prins puţin gustul odată ce am câştigat nişte premii. La prima ediţie a festivalului de teatru pentru liceeni “George Constantin” am luat premiul pentru rol secundar. Eu eram Roza, servitoarea din “Five O’Clock” de Caragiale. Şi cum sunt eu grăsuţ aşa, îmbrăcat într-un capot… probabil că arătam într-un fel şi deasta mi-au dat şi premiu. Dup-aia am fost invitaţi în Franţa cu un spectacol, tot în timpul liceului, şi mi s-a mai deschis apetitul, plus că mătuşa mea e actriţă, Maria Buză, din grupul Vouă. Mă tot duceam pe la ea, chiuleam de la şcoală în clasa a XI-a şi-a XII-a să o văd la repetiţii la Teatrul Naţional. Am ales actoria şi dintr-un motiv mai cinic, pentru că mie nu-mi place să mă trezesc dimineaţa. Actorii în general muncesc seara. Îmi place să nu am şefi. În actorie nu ai şefi, regizorul este un partener, nu este neapărat şeful tău. Atâta timp cât n-am fost angajat niciodată într-un teatru, că nu mi-am dorit lucru acesta, sunt propriul meu şef. De-aia m-am dedicat actoriei, ca să fiu propriul meu şef şi să mă trezesc târziu.
Este actoria o meserie bănoasă ?
Dacă şti s-o faci, da. Dacă nu şti s-o faci, nu. La ce mod: Dacă eşti în tipar nu faci bani. Pentru că în tipar înseamnă aşa: Pe vremea lui Ceauşescu îţi dădea repartizare. Acum, cu vremurile noi, nu îţi mai dă nimeni repartizare, trebuie să te duci tu să te rogi de ei să te angajeze. Dai concursuri… în general 80% din concursuri sunt “fabricate” pentru oamenii lor, drept urmare sunt locurile luate. Şi când intri la teatru şi joci la teatru, joci Halebardierul Paişpe` şi câştigi 6 milioane pe lună. Eu cu 6 milioane pe lună n-am ce să fac. Şi atunci am preferat să-mi fac trupa mea, “Trupa Improvizaţi”, şi să merg pe teatru de improvizaţie. Este o meserie bănoasă. Eu din improvizaţie chiar fac bani, din asta trăiesc.
Te mai ocupi cu altceva în afară de actorie ?
Da, mă ocup de tot felul de prostii. De exemplu, prin 2006, plăcându-mi mie mult la Vama Veche, m-am hotărât să fac primul festival cultural de 1 Mai. Ceea ce s-a numit “Gate to Freedom”. Eram noi, deschideam festivalul cu Trupa Improvizaţi şi dup-aia cânta Mărgineanu. Ne-am aşteptat să avem un public de 3-4000 şi din întâmplare am fost cel mai puternic eveniment de pe litoral, bătând Bergenbier, Cosmote şi ce mai era pe acolo. Am avut 8500 de oameni. Şi de atunci a început să-mi placă. În afară de teatru fac lucruri care nu au legătură cu teatru neapărat: evenimente, unde sunt MC, unde vorbesc la microfon, dau fel şi fel de premii, lansez de la maşini de spălat, medicamente, avioane, maşini, benzine… lansez orice. Deci, cam da, mă ocup cu diverse, dar tot în aceeaşi zonă, tot în actorie, spre deosebire de alţii care s-au ocupat de alte lucruri după ce şi-au terminat facultatea şi au renunţat la actorie.
Catalin Neamtu
Cum te-au sprijinit cei din jur în decizia ta ?
Cei din jur m-au sprijinit aşa: Întâi m-a sprijinit tata, care mi-a zis “Băi… termini clasa a XII-a, dă şi tu la o facultate serioasă”. I-am zis că vreau să dau la teatru şi mi-a zis “– Ce să cauţi tu la teatru ? – Păi… că vreau să mă fac actor. – Păi ce ? Dă şi tu la drept, te faci şi tu notar, te faci avocat, faci o meserie serioasă. Actorii mor de foame”. I-am zis că mă voi descurca. Deci din punctul ăsta de vedere am avut un sprijin extraordinar al familiei… eram un condamnat al societăţii. Am dat la amândouă, şi la drept şi la actorie, am intrat la amândouă, l-am făcut pe tata fericit, am renunţat la drept, şi am rămas la actorie.
A existat un moment de cumpănă în decizia ta, vizavi de actorie ?
Niciodată. N-am vrut să renunţ niciodată. Pentru că latura asta spre care m-am dus eu foarte mult spre improvizaţie e foarte permisivă şi în felul ăsta n-am când să mă plictisesc. Pentru că deabea aştept să am un nou spectacol ca să fac alte tâmpenii. Niciodată în momentul în care mă urc pe scenă nu ştiu ce o să fac. Şi astfel fiind foarte fresh tot timpul şi foarte adevărat şi foarte actual n-am când să mă plictisesc. Dacă mi-aş fi pus problema să renunţ ar fi însemnat să îmi aleg altă meserie. Alegându-mi altă meserie ar fi însemnat să am şef şi program, ceea ce nu se pupă cu felul meu de a fi.
Sunt momente în care crezi că nu ai luat cea mai bună decizie ?
Nu, niciodată. Cred că am luat cea mai bună decizie. Dacă aş lua-o de la capăt aş face fix acelaşi lucru.
Ai luat contact cu artişti mai mari, poate internaţionali ?
Am avut nişte întalniri. Am jucat într-un film în care eram un student la arte plastice şi profesorul meu cu care am avut replică era personajul negativ din Titanic, Billy Zane. Am ţinut neapărat să o cunosc pe Olga Tudorache, care îmi place şi ca actriţă, şi ca profesoară, şi ca tot. Am cunoscut-o ducându-mă le ea la uşă şi zicându-i că pe mine mă cheamă Cătălin şi că vreau să o cunosc. M-a trimis să-i plătesc factura la telefon, să-i iau pomelo de la piaţă, şi-n felul ăsta ne-am împrietenit. Am mai jucat la Iureş, la teatru, timp de un an, în anul II de facultate, ne-am mai întâlnit pe acolo şi cu Dabija. Actorii în general sunt foarte prietenoşi unii cu alţii.
Trupa Improvizaţi în Orange Shop, Bucureşti
Ai vreun model în actorie?
Nu. Aşa am actori care îmi plac, dar nu pot să zic că sunt idoli, modele. Îmi place Robert DeNiro foarte mult, îmi place şi pentru că-i beţiv… şi poate că şi eu sunt uneori…
E uşor să fi actor debutant în România ?
Nu e uşor. Trebuie să şti cum să te strecori. Dacă şti ce vrei să faci, poţi să faci. Dacă îţi pui în cap că tu trebuie să mergi în fiecare zi la repetiţii la teatru şi să fi un angajat al teatrului, e foarte greu să avansezi. Altfel poţi să avansezi. Pe propria piele.
Este talentul suficient ?
Se zice că 99% muncă şi 1% talent. Eu cred că proporţia e nu neapărat inversă, dar orişicât predomină talentul; şi nu neapărat talentul cât dezinvoltura şi puterea de a fi natural şi de a fi tu, sau mă rog, personajul pe care îl întruchipezi în momentele respective. Muncă… nu ştiu. Eu nu prea muncesc, sunt şi de fel puturos aşa.
De când ai devenit cunoscut ai observat o schimbare în atitudinea oamenilor faţă de tine ?
Da, se întamplă de multe ori, nefiind foarte cunoscut şi imaginea mea nefiind asociată neapărat cu numele, mi se întamplă foarte des pe stradă să mă salute lumea şi să rămână uitându-se lung la mine că nu ştiu de unde să mă ia. Ei mă salută ca pe un vecin, ca pe un prieten, mă ştiu de undeva dar ei cred că sunt din zona lor de prieteni, şi de-aia mă şi salută. Ca actor eşti privit altfel în general în relaţiile cu instituţiile de stat. Când zici că eşti actor devin foarte deschişi. În proporţie de 90%, oamenii cu care am vorbit, în general femeile, au avut la un moment dat dorinţa de a da la actorie şi undeva se regăsesc în tine. În rest… nu am primit niciodată un kil de mălai pe stradă sau ceva de genu, n-am avut niciun folos material pe chestia asta. Dar aşa ca apreciere… chiar astăzi mi s-a întamplat, mâncam o ciorbă liniştit, erau doi băieţi la o masă lângă, doi băieţi pe la vreo 35-40 de ani, adică oameni maturi în toată firea. Şi tot vorbeau ei acolo, şoşoteau, se uitau la masă, se uitau la mine, la un moment dat unul dintre ei şi-a făcut curaj şi mi-a zis: “- Auziţi, nu vă supăraţi…”, zic da… “Nu, mă iertaţi că vă deranjez, da’ tre să-mi spuneţi”, “da, vă spun, nicio problemă”, “Dumneavoastră sunteţi băiatul care a avut postu’ lu’ Julă la bloc ?”. Şti că era un serial demult la Pro TV „La bloc”, şi-am apucat eu de am jucat în vreo 5 episoade. Şi alea 5 episoade le-am jucat acum 5 ani. Şi după 5 ani încă mă mai întreabă lumea „Da’ tu eşti ăla de-acolo ?”
Şi cu Vacanţa Mare ai jucat…
Vacanţa Mare, dincolo de umorul comercial pe care îl fac, băieţii sunt absolut senzaţionali. Am citit nişte texte pe care mi le-a dat Radu Pietreanu, eu care râd foarte greu, că dacă cu asta mă ocup – să fac oamenii să râdă – am râs de m-am împrăştiat, am râs cu lacrimi. Adică oamenii sunt foarte foarte talentaţi şi atmosfera în cadrul grupului este una senzaţională şi m-am simţit foarte foarte bine cu ei. Chiar m-am simţit foarte bine, dincolo de felul în care eşti privit în momentul în care eşti cu facultate, eşti din lumea actoricească bună… e un fel de compromis. Dar eu am fost printre primii actori care am făcut compromisuri dastea, cât-de-cât, că acum îmi văd toţi profesorii mei în telenovele. Probabil că acum nu ar mai fi avut ce să îmi reproşeze. Ei fac reclamă la iaurturi, la cremă de pantofi, la detergenţi ş.a.m.d. Foşti profesori de-ai mei care la vremea respectivă îmi reproşau că eu sunt la Vacanţa Mare şi că ce caut eu acolo. Dar iată că vremurile s-au întors niţel şi probabil că acum nu mai reproşează nimeni nimănui nimic.
Ce inseamna pentru tine un actor complet ?
Un actor complet este un actor care are mintea cu el, un actor care trebuie să fie dezinvolt, care n-are ruşini, care n-are angoase, care n-are orgolii exagerate şi este un actor serios.
Cum vezi teatrul in raport cu televiziunea, atat ca actor cat si ca spectator ?
Ca spectator, în ultima vreme nu prea am fost la teatru, pentru că, dacă mă pun la mijlocul rândului n-am pe unde să ies, trebuie să stau până la pauză… În raport cu televiziunea mi se pare foarte prost promovată. În mod normal teatrul ar trebui să fie o formă de educare a populaţiei şi ar trebui susţinută la maxim, cu toate că sălile de teatru sunt pline. Adică oamenii vin la teatru.
Dar sunt puţini adolescenţi care vin la teatru…
Păi e Internetul… Pe Youtube găseşti absolut orice vrei. De ce să dai 200 de mii când nu te costă nimic acolo. Mai sunt odc-urile, torentele… Faţă de ce se întâmpla înainte s-au cam stricat treburile. Dar, ţi-am zis, cu toate astea vine lumea la teatru.
Câţiva mari actori au declarat că „A juca în reclame e înjositor”…
…şi dupaia au jucat.
Ce părere ai despre acest val de telenovele in România ?
Atâta timp cât se câştigă nişte bani, de ce nu? În momentul în care începi să filmezi la o telenovelă şti că rămâi în ea. Pentru că o telenovelă e un fluviu în general, are n-şpe mii de episoade – vezi “Tânăr şi Neliniştit”, în care şi-au crescut copii, şi-au îngropat părinţii… sunt prieteni de-o viaţă. Se filmează de 26 de ani la el. La telenovele în România mai e o treabă: dacă ai luat un rol, îl iei din unu-n altu. Ai terminat telenovela asta, automat dacă regizorului i-a plăcut de tine te ia şi în următoarea. N-am nicio problemă cu ei, dar eu personal n-aş juca în telenovele, nu e genul meu. În afară de ironia pe care o facem la spectacole vizavi de acest gen, nu prea am tangenţe. Şi nu aş putea, nu sunt plângăcios de fel.
Există parteneriate programate pentru viitorul apropiat ?
O să jucăm (Trupa Improvizaţi) de pe 21 octombrie, în fiecare miercuri, de la ora 21, la club Tribute de pe Calea Victoriei. De asemenea, m-am apucat de cântat. Mi-am făcut o formaţie, care se numeşte Brifcor, în cinstea şi amintirea sucului de pe vremea lui Ceauşescu. Totul e construit pe caterincă. Am luat toate piesele româneşti ale anilor ’50-’60-’70 , genul „O lume minunată”, „Strada speranţei”, „Portocala”, le-am reorchestrat şi le pregătim pentru evenimente. Suntem doi solişti, eu şi cu Cosmin Seleşi. Cam într-o lună suntem gata cu show-ul.
Cum te vezi tu peste 20 de ani ?
Peste 20 de ani ? Adica pe la 50… Puţin senil, la fel de idiot, plus/minus 10-15 kile, haios, sclavul copiilor mei… Acum am o fetiţă, deja ei nu pot să îi refuz nimic şi mă gândesc că o să mai vină şi-al doilea, poate şi-al treilea. Cu siguranţă la 50 de ani, ei fiind de 17-18 ani, o să fiu sclavul lor. Mă văd într-o familie. Vreau să-mi iau o maşină sport, să merg pe autostradă cu 300 la oră.
Dar pe plan profesional mai continui după 20 de ani ?
Eu îmi făcusem un plan că până la 35 de ani vreau să-mi fac primul milion de euro. Asta mi-am propus la 23 de ani. Făcând acum 28 de ani şi văzând că în 5 ani n-am adunat nici 10%… şi mai am şi un obicei prost când fac rost de bani mă duc să fac cinste prietenilor. M-am gândit la 35 de ani să las tot şi să trăiesc din dobânzi. Numai că nu cred că o să pot. Atât de tare e în mine microbul ăsta al actoriei încât probabil şi la 50 de ani o să fac acelaşi gen de teatru, improvizaţie, fără niciun fel de problemă, poate chiar mult mai haios. E caterincă să-l vezi pe unu de 50 făcând lucrul ăsta.
Cum vezi viitorul teatrului românesc ?
Teatrul românesc, după ce se mai curăţă de ce trebuie să se cureţe, îl văd ieşind din teatre. Văd o proporţie egală între teatrul de stat şi cel underground. Foarte mulţi actori tineri merg în underground, merg în cluburi, în beciuri, în spaţii neconvenţionale, se joacă peste tot. Şi e un lucru bun. Fiind un mijloc de educare el trebuie să fie prezent oriunde. Deci îl văd puţin externalizat.
Ce ai vrea să îmbunătăţeşti în peisajul teatrului românesc ?
Aş vrea să fie mai multe trupe de improvizaţie. Nu mă tem de concurenţă pentru că oricum suntem cei mai buni, asta am dovedit-o şi anul trecut când a fost campionatul naţional de improvizaţie pe care l-am câştigat. Aş vrea să prindă mai mult cheag genul ăsta de teatru în rândul populaţiei din România. Deocamdată e un fenomen drăguţ, pe care îl vezi, îţi place, şi merge din gură-n-gură, dar nu-i promovat la nivel naţional. Aş vrea să nu se mai cânte pe scenă, adică actorii să-nceapă să vorbească între ei, şi să fie o relaţie normală între doi oameni. Adică aş vrea să se mai umanizeze puţin pe alocuri. Şi în rest, lucrurile bune să rămână aşa.
Ce sfat le poţi da elevilor care vor să dea la actorie ?
Să dea, şi să aibă foarte mare grijă în facultate. Să muncească foarte mult în facultate şi în perspectivă, în viitor, să îşi facă relaţii. Să nu pună la suflet supărările profesorilor că n-au niciun rost. În general dacă zice un profesor că eşti prost, e nasol. Mai ales într-o meserie atât de sensibilă. Să dea la actorie că e o meserie frumoasă. Un lucru foarte important, dacă au vreo urmă de îndoială vizavi de a da la actorie, o singură urmă de îndoială, mai bine să nu dea. Pentru că e o meserie în care trebuie să te implici din plin, şi atâta timp cât o faci, îţi merge bine, când nu te implici îţi dă peste bot, pentru că superficialitatea se plăteşte.
Îţi mulţumim Cătălin pentru interviu şi succes în continuare!
Cu plăcere, mă bucur că v-am cunoscut.
Interviu realizat de Cosmin Epureanu şi Marian Butucel pentru Revista ONIX
Un comentariu
"Interviu cu Cătălin Neamţu"
referitor la incurajarile primite din partea familiei: nu este intru totul adevarat. fiind ta-su va spun ca nu m-am impotrivit sa se faca actor ci numai i-am amintit ca in arta se munceste mult dar bani butini. si as fi vrut sa-l vad intr-o piesa de teatru sa-i posibilitatile. dar a luat calea divertismentului. alegerea lui. totusi un actor este cu mult mai complrx. a reamintit si papaiani cand a spus: nu exista actor de comedie, drama sau alt gen ci numai ACTOR. sper sa-i fie bine mereu.
