Adrian Ţiglea dă replica sistemului tradiţional de învăţământ
|
Adrian Ţiglea este un tânăr de 32 de ani, fost profesor de socio-umane la două dintre cele mai bune licee din Focşani iar momentan bibliotecar la Centrul de Limbi străine Focşani. El va începe în maxim o lună un fel de şcoală pre-universitară non-tradiţională bazată pe domenii socio-u
mane, care se va desfăşura sub forma unor discuţii libere într-un cadru prielnic. Acesta a publicat de-a lungul timpului volumul de poeme în proză “Nimic sacru”, “Europa. Ghid de termeni pentru o societate multiculturală. Guia de terminos para una sociedad multicultural. Guia de termes per a una societat multicultural. “ şi două memoratoare : unul de sociologie şi unul de filosofie. Momentan pregăteşte o enciclopedie care se anunţă a fi spectaculoasă.
SpeakLoud: Domnule profesor, ce v-a făcut să vă îndreptaţi către facultatea de Ştiinţe Politice?
Adrian Ţiglea: O iluzie numită Marius Tucă Show. Începând din adolescenţă, din păcate, am început să fiu interesat de viaţa politică sperând că într-o bună zi vom trăi într-o societate deschisă, democratică, şi credeam că dezbaterea politică televizată poate schimba cu adevărat spaţiul public românesc. Viaţa adolescentină este o vârstă a iluziilor ( pozitive), o vârstă la care urmăreşti cu interes discursul oamenilor publici, fie ei oameni de cultură sau politici. Într-a 12-a am participat ca observator la alegerile prezidenţiale din partea LADO(Liga Apărării Drepturilor Omului) şi când am aflat că un profesor universitar a câştigat alegerile în ’97( E.Constantinescu) am crezut că România se va îndrepta către Clubul Ţărilor Civilizat-Occidentale. Acestea ar fi motivele mele. Acum regret că am dat la Stiinţe Politice pentru că a face politică în România nu e echivalent cu facultatea pe care o visam eu în adolescenţă.
S.L.: Mulţi tineri se simt confuzi în ceea ce priveşte alegerea unei universităţi. Care credeţi că e motivul?
A.Ţ: Eu sunt unul dintre aceştia. Am fost la profil de Ştiinţe Sociale. E 
foarte fain însă îţi oferă doar un mic unghi din ansamblu. Dat fiind faptul că fiecare disciplină socială se studiază doar un singur an, profesorul nu are timp să intre în domeniul respectiv. Deci tu, ca elev, ai o idee vagă despre ce înseamnă acestea. Între liceu şi sistemul universitar este un hiatus pe care nu îl umple nimeni.
S.L: Cum ar putea fi ei ajutaţi să se orienteze, să îşi descopere aptitudinile?
A.Ţ.: În primul rând urmând o serie de cursuri şi seminarii la care nu este invitat Domnul Catalog. Aşadar, o şcoală în care pe de o parte pe de o parte să nu existe un sistem de notare şi pe de alta, una în care, aşa cum spunea Noica, “Să nu fie foarte clar cine oferă şi cine primeşte.” O şcoală în care elevul să fie magistru şi profesorul, din când în când, elev. O şcoală în care să fii liber să-ţi exprimi orice punct de vedere, oricât de neadecvat ar părea, fără teama că cineva o să râdă de tine sau, mai rău să-ţi pună nota Două.
SL: Mai există frica de exprimare liberă?
AŢ.: ( se uită uimit la mine) Da, inclusiv la oamenii maturi. Sunt nesiguri dacă punctul lor de vedere este corect. Fiecare om are propria sa viziune datorită: educaţiei primite în familie( sistemele de valori dobândite), propriilor amintiri, experienţelor trăite, scriitorilor preferaţi, persoanelor publice admirate şi oamenilor pe care îi dispreţuim. Până la o anumită vârstă devenim ceea ce au vrut ceilalţi( părinţii, educatorii. Prietenii). De la un anumit punct (despre care credem că e vârsta maturizării-eronat), ne alegem propriul curs. De multe ori, ceilalţi ne învaţă că a fi sinceri, deci a ne asuma adevărata identitate, constituie o primejdie pentru că ceilalţi stau la pândă să ne vâneze sensibilităţile şi nesiguranţa. Mai târziu, televizorul te învaţă să nu ai curajul de a fi nesigur şi sensibil în iubire pentru că pe de o parte numai băieţii duri au parte de cuceriri amoroase şi, pe de alta, sensibilitatea este destinată cultural, numai părţii feminine. De altfel, experienţa părinţilor noştri, de multe ori păţiţi cu viaţa, ne transmite teama de a ne asuma propriul Eu. Utilizarea propriului exemplu negativ este o altă cauză. E mult mai uşor să transmiţi temeri şi eşecuri decât exemple de reuşită. De exemplu: De ce i-ai spune copilului tău să se teamă a se îndrăgosti pentru că e posibil să fie decepţionat, când poţi să îi explici că e un firesc al vieţii şi că mai devreme sau mai tărziu tot se va întâmpla, va fi alături cu un om indiferent de vârstă, statut, naţionalitate, avere, sex.
SL: Ştim că aveţi în plan să începeţi o activitate care seamănă cu o şcoală de vară bazată pe socio-umane, unde aveţi de gând să activaţi atât dvs. cât şi persoane avizate pentru celelalte domenii. De unde a venit ideea? De ce?
AŢ: Din dorinţa de a umple hiatusul acela de care vorbeam. Ar trebui ca toată lumea să ştie că nu ar trebui să ne aşteptăm să ne tragă cineva de mânecă( în afară de părinţi). Nimeni nu e responsabil pe acest pământ 
pentru propria ta devenire umană. Suntem învăţaţi să găsim răspunsuri gata pregătite, inclusiv în ceea ce priveşte aptitudinile noastre şi cariera pe care noi o vom urma. Sunt destul de mulţi oameni care îşi aleg profesii nepotrivite sufletului lor pentru că au făcut acest lucru sub influenţa totală a părintelui şi profesorului. Poate tu vrei să fii gunoier! Tocmai în asta constă şi proiectul . De vreo doi ani lucrez la o enciclopedie de socio-umane şi din cauza unei neînţelegeri asupra drepturilor de autor, momentan nu este publicată. Pentru că tot am început în domeniu, m-am gândit la o şcoală non-formală care să cuprindă cursuri de: -ştiinţe politice -psihologia adolescentului -sociologie -filosofie-existenţialism Vreau să ofer o alternativă învăţământului românesc tradiţional. De aproape un an se desfăşoară întâlniri similare în care am dezbătut diverse teme. Momentan, am 40 de tineri înscrişi şi mă aşteptam ca aceştia să vină fiecare la căte un curs. Deci 10 pe curs. Însă ei vor să vină la toate! Ce e şi mai interesant e că aceste “lecţii” se vor desfăşura atât în cadru formal (locaţie stabilită) cât si non-formal( parcuri, grădini publice, posibile excursii) Nu am impus nicio condiţie, este intrare liberă, grupul meu ţintă reprezentându-l liceenii pentru că vreau să îi antrenez pentru statutul de student. Vreau să profit de propria mea muncă şi să ofer, celor interesaţi, o parte din produsul muncii mele
