Încotro?
|
Cât de departe e acel sfârşit? Cât de aproape suntem de a ne împlini visele? Visăm sau sperăm? Visele sunt himere? Himerele pot deveni realitate? Infern: peren/etern? Când vom ştii unde e capătul puterilor, durerilor, uitării, strigării, închisorii, frumosului, visului, absolutului, infinitului, speranţei…
De ce timpul trece atât de repede? De ce nu pot zâmbi atunci când mă simt nefericit? De ce nu pot visa atunci când simt, când am nevoie? De ce nu pot să zbor? De ce nu pot să ating absolutul? De ce timpul trece şi nu se mai opreşte ori întoarce? De ce nu reuşim întotdeauna ce ne propunem? De ce minţim? De ce iubim? De ce râdem? De ce plângem? De ce suferim, pentru ce? De ce întotdeauna trebuie să fie un drum greşit şi unul bun?
Am încercat întotdeauna să mă integrez…să fiu acolo să fac parte din peisajul lor…unde şi când m-am născut încă nu ştiu…undeva la graniţa între fantezie şi realitate…undeva între bine şi rău…undeva la mijloc intre cele patru….poate că nici nu m-am născut …ciudat e ca totuşi sunt.
Şi sunt un produs al lor, al tuturor, al societăţii…oare infernul există sau e chiar aici? Oare există ceva după moarte? Oare mai trăiesc? Şi dacă am murit?…Dar…cum să mor dacă nu m-am născut iniţial…nu, nu, nu, n-are nici o logică!
Cine sunt? Un om integrat în societate? Sau doar un avorton al societăţii din punct de vedere moral…sau poate că sunt Prinţul raiului şi poate că acesta este raiul…sau poate nu. Şi dacă totuşi nu e nimic mâine…şi dacă mâine nu mai vine…aş vrea să pot vedea lumea aşa ca Ea, aş vrea să pot desluşi haosul din capul Lui şi să îi pot ghici gândurile. Nu există rai/iad…bucurie/ tristeţe…sunt invenţii d’ ale lor…invenţii menite să mă facă să mă simt mai bine sau mai rău…dar…în definitiv ce îmi pasa mie de ei…sunt ei oare măsura faptelor mele? Trebuie să mă încadrez în standarde? Există standarde? Şi…cine le stabileşte…care e măsura etalon a purităţii…frumuseţii…fericirii…bunăstării… există o măsura etalonată? Sau fiecare vede lucrurile după bunul plac?
M-am născut ca să trăiesc pur şi simplu sau am un scop…există aşa ceva numit scop? Ţel? Ideal? Vis…de ce ? De ce trebuie să mai trăiesc…să respir? Să merg mai departe…mă va cunoaşte cineva? De ce să nu cunosc lucrurile cum vreau eu şi când vreau eu…de ce sa fiu ca ei când pot fi ca mine? De ce exista limite intre rău şi bine? Nu sunt oare eu capabil să am propriul meu sistem de valori? Să îmi fie oare mie ruşine? Trebuie să cunosc ruşinea? De fapt, ce e ea? Nu cumva tot o invenţie de’ a lor care e menită să mă mărginească pe mine? Oare El a simţit ruşinea? dar Ea?
Încotro ne îndreptăm? Unde şi când vom ajunge să fim iarăşi oameni? Vom cunoaşte oare vreodată dragostea…iertarea…împăcarea…sau vom fi mereu dominaţi de mârşăvie, viclenie şi ură?
Tu, firule de praf, ce crezi? Crezi că ne va fi mâine, mai bine? Că va exista cineva care să atingă iarăşi condiţia de Om? Crezi că undeva mai există speranţă? De ce nu îmi răspunzi? Hei…mai eşti?
Aşa vorbea un biet spirit încătuşat unui efemer dar, fericit fir de praf.
Întrebarea mea este deci: Încotro?…
2 comentarii
"Încotro?"
Oameni o sa fim tot timpul . Problema e pentru cei care nu stiu sa priveasca viata asa cum e . Dupa parerea mea trebuie gandit pozitiv : viata trebuie traita in chip fericit, pentru ca una singura avem . Pentru ce atatea intrebari? Multi si-au pus intrebarile acestea , dar nici pana acum nu s-au putut da raspunsurile….
da, sunt de acord cu tine, viata trebuie traita in mod pozitiv dar, ce fel de om este acela care traieste dupa cum vor altii si nu asa cum si-ar dori el sa o faca, macar intr-o mica masura?
