În conflict cu…TIMPUL
|
De câte ori ne-am dorit să oprim timpul „pentru o secundă”?! Şi încărcaţi cu umilinţa unei fiinţe supuse degradării, pieirii ceream “doar atât”, nu lucruri mari, nu imposibilul! În fiecare zi ducem o luptă continuă cu acel ceva ce ştim ca nu putem să îl biruim vreodată…timpul, cel ce nu ne a fost şi nici nu ne va fi vreodată prieten.
NOI VREM…TIMP! Timpul pe care l-am pierdut, acela vrem să fie recuperabil, reversibil doar de dragul de a retrăi aceeaşi clipă, pe modulul „repeat”, să se deruleze totul la nesfârşit, să deţinem controlul, să putem proceda la fel ca şi cu un film căruia să-i putem da “backward”, “repeat”, “forward”. Dar nu înţelegem frumuseţea clipei, nu ştim să apreciem ceea ce deţinem, uităm de puterea demiurgică a timpului. Nu se poate spune că traim, noi doar ne supunem mecanismelor timpului, ne încadrăm unui program zilnic, ne îngropăm în rutină, devenim pe zi ce trece mai reci, mai indiferenţi, nişte marionete în mâinile timpului. NE LĂSĂM MANEVRAŢI! 
Pentru asta suntem vinovaţi, mai mult chiar…suntem condamnabili! Ne semnăm singuri sentinţa la pieire, ne îndreptăm spre nicăieri! Cât de patetic!
Interesante sunt consecinţele cutremurului din Chile, specialiştii estimând efectul modificării poziţiei axei Pământului ca fiind cel al micşorării duratei unei zile cu 1,26 microsecunde, ceea ce înseamna o schimbare neglijabilă dar permanentă. În egoismul meu… îmi vreau microsecunda înapoi!!! Cerşesc mai mult timp pentru că îl consider insuficient pe cel pe care îl am deja.Şi când mă gandesc cât timp am irosit, nu mi permit să mai pierd altul pentru a-l deplânge pe cel care s-a scurs déjà (deşi aş fi în stare). Se poate prelungi ziua? Să fie de 25 de ore, te rog! (Asta dacă nu se poate mai mult. Ceream şi eu minimum minimorum. Nu mă acuzaţi!)
Soluţia pare simplă spre “a învinge” timpul. Trebuie să nu-i ignorăm trecerea…sau cum ar zice anticii “carpe diem!” Să ne bucuram de viaţă, să ne bucurăm de clipa ce ne-a fost dată, căci “o a doua şansă” (o alta viaţă) nu cunoaştem, nu ne este garantat că vom trăi nici ziua de mâine!
Aşadar, nu mai vreau viaţă eternă! Aştept doar clipa când am să devin recunoscătoare pentru ceea ce am, când am să învăţ să apreciez ce mi a fost dat. Să nu las să mi scape din mâini ceea ce am mai scump…timpul! Am să învăţ, îmi promit în fiecare zi!
2 comentarii
"În conflict cu…TIMPUL"
Buna,
E un pas important …ca ai invatat ca trebuie sa pretuiesti “CLIPA”.
Acea clipa in care putem face atat de multe si totusi…mai nimic…
Ei bine, n’am sa neg, condamn ziua de azi: de ce? Si mai condamn vremea subtil urata – ador ploaia, fara exagerare insa – ce azi ,se pare ca si’a intrat in plina esenta peste al meu oras.
De ce, totusi, condamn ziua de azi ? Pentru ca, in extremis sa cad, da, ploaia mi’a ruinat, fara doar si poate, ziua de azi. Vroiam si eu, ca tot omu’, sa iau nitel niste aer proaspat, sa’mi revitalizez simturile, sa’mi oxigenez creierul care, se pare, imi bate’n tample ca un tamp – e culmea indraznelii.
Si uite ca, fara sa’mi dau seama, renunt la al meu Ego interior si impletesc aici o marturie : da, azi Timpul m’a invins(oare?)! Invins oricum nu ma consider, niciodata nu m’am considerat, nici nu cred ca am sa ma consider – nu’mi sta’n fire .
Fie orice de aici inainte, traiti doar clipa, cum zicea al meu prieten Horatius – traiti clipa, nu va incredeti in cea urmatoare – se prea vrea a fi o sintagma a vietii.
Ake’akamai
