“Parfumul”, de Patrick Suskind
|
Patrick Suskind, scriitor şi scenarist contemporan, născut lângă Munchen, în 1949, este un om discret, nu acordă interviuri, aşa încât despre viaţa sa nu se pot spune prea multe. Însă despre opera sa, da; aceasta introduce personaje şi acţiuni fantastice într-un ansamblu ce devine realist, veridic, şocând prin acceptarea elementelor incredibile ca normale, fiind de aceea încadrată de către critici în „realismul magic”. A scris o piesă de teatru, jucată pe scenele germane timp de mai multe sezoane: „Contrabasul” (1984, „Der Kontrabass”), nuvele: „Porumbelul” (1988, “Die Taube”), „Povestea domnului Sommer” (1991, „Die Geschichte von Herrn Sommer” ), „Trei poveşti şi o reflecţie” (1995 „Drei Geschichten und eine Betrachtung”) şi, romanul cu care a devenit cunoscut, „Parfumul” (1985 „Das Parfume.Die Geschichte eines Morders ”)- Ed. Humanitas, Colecţia „Cartea de pe noptieră”-.
"Parfumul", de Patrick Suskind
Absolvent al facultăţii de Istorie Medievală şi Modernă (din Munchen şi Aix-de-Provence), autorul plasează acţiunea romanului „Parfumul” în Franţa unui secol optsprezece foarte bine conturat şi, de aceea, cu adevărat captivant. Cartea îl are în centru pe „unul dintre cei mai geniali şi mai detestabili bărbaţi”, Jean-Baptiste Grenouille, care e alăturat „altor monştri geniali”: Sade, Saint-Just, Fouche, Bonaparte, s.a. . Descrierea eroului ne surprinde, aşa cum, de altfel, o va face cartea în mai multe rânduri: personajul care apare nu este unul măreţ, aşa cum ne aşteptăm, ci un prunc născut în condiţii mizere, cu prea puţine şanse de supravieţuire. Iniţiala sa fragilitate, ce îl obligă să lupte atât împotriva destinului său de orfan sărac cât şi împotriva veacului presarat la tot pasul cu boli şi munci necruţătoare, îl transformă pe Grenouille într-un om, mărunt şi urât, aparent imun la orice pericol sau greutate. Reuşeşte să confrunte, până la sfidare, sărăcia, bolile şi muncile, dar mai ales singurătatea, care, deşi cruntă, nu pare a-l deranja deloc. Dimpotrivă, Grenouille se opune lumii, participă pasiv, tăcut şi discret la ea; nu o vede aşa cum o fac toţi oamenii, nu îl interesează, de aceea şi refuză să o numească de cele mai multe ori. Întreaga sa forţă se îndreaptă, în schimb, către un univers nevăzut, dar bogat şi intens: o amplificare a mediului din jurul lui în nenumărate mirosuri. Fascinat fiind de această esenţă intangibilă şi efemeră a lucrurilor, pe care el reuşeşte însă să o posede în totalitate, eroul îşi va conduce viaţa urmărind parfumul. Trăind într-o cercetare atentă, continuă şi nediscriminatorie, le dezvăluie cititorilor o dimensiune atât de bogată, insuflându-le regretul că au ignorat-o: parfumul divers, dezgustător, sau încântător al obiectelor şi , apoi, parfumul feminităţii, al frumuseţii şi, pentru Grenouille, parfumul singurului adevăr care contează, prins în mai multe fecioare. Dacă şi cum va reuşi să-şi însuşească acest parfum, e o surpriză pe care v-o las de descoperit…
În întregime, Grenouille e un personaj contradictoriu, însă dualitatea sa, specifică, de altfel, tuturor oamenilor, este extremă. Viziunea sa inovatoare, şocantă chiar, asupra lumii, a vieţii şi a morţii, a oamenilor şi a dorinţei, devine, în mare, prin relatarea detaliată şi obiectivă a naratorului, autentică şi realistă, ceea ce face ca şi actiunile sale, deşi surprinzătoare, să apară veridice. Eroul se deosebeşte de restul oamenilor prin instinctualitate, cruzime, lipsă totală a înţelegerii normelor morale şi sociale, aceste concepte fiind abstracte pentru el, deoarece „nu desemnau un obiect mirositor”. Manifestă totuşi o inteligenţă „cu totul altfel decât înspăimântătoare”, o sensibilitate olfactivă superioară, corelată cu o intensitate aparte a trăirii interioare. În opoziţie e cea exterioară, în general ştearsă, chiar şi episoadele violente fiind reduse la esenţial. Îşi apără şi îşi conservă elanul vital din prima clipă a vieţii sale, după care va continua să îşi dozeze atent resursele în urmărirea scopului său.
Atracţiile romanului sunt acţiunea ritmată, imprevizibilă – care a permis ecranizarea romanului într-un film de succes – atmosfera învăluitoare a epocii, dar, mai ales, universul alternativ care este oferit. Este povestea unui personaj care percepe prin mirosul oamenilor, adâncul lor, esenţa umanităţii şi a individualităţii lor. Grenouille fuge de ei, retrăgându-se într-o asceză laică, mizantropică; sau îi foloseşte. Reuşeşte să îi influenţeze, să se facă neobservat sau iubit; să controleze cum este perceput de ceilalţi, aşa cum ne-am dori toţi. Deşi temut, ignorat sau dispreţuit la început, îi determină pe oamenii pe care îi urăşte să îl adore, ajunge să subjuge ca un Dionysos, şi să ucidă din dorinţă şi încântare, fiind la rândul său ucis, final ce dă iluzia ordinii.
Patrick Suskind prezintă, deşi fără a-l promova neapărat, un spaţiu incredibil la prima vedere, dar care convinge treptat: bogat şi intens în dimensiunea sa concretă, olfactivă, dar şi în trăirile simple ale eroului şi celorlalte personaje, reduse la o afectivitate puternică, primară; un joc între viaţă şi moarte, o lume care se ridică deasupra binelui şi a răului, deasupra obişnuitului; un univers guvernat de o fascinaţie atât de puternică încât îşi distruge propriul obiect, încercând să-l posede, să şi–l însuşească. Este povestea unei iubiri care ucide şi a unei fiinţe dezumanizate sau, poate, a unui om asemenea noastră?!
Articol publicat în revista „Speranţe” a Colegiului Naţional „Gheorghe Lazăr”, Bucureşti. (Redactor şef: Mihaela Voicescu)
4 comentarii
"“Parfumul”, de Patrick Suskind"
desi,am vazut filmul,fara a citi cartea,ram convinsa ca autorul era francez.nu am avut curiozitatea sa intreb,insa citind aceasta prezentrea ,m-am dumirit.imi plac analizele literare de orice fel.
