Puterea cuvântului
|
Cuvintele… Ce sunt ele? Sunt instrumentul jurnaliştilor de a îşi exprima părerile privind ceea ce se înâmplă în lume. Avem un ochi critic ce ne ajută în redactarea articolelor însă de multe ori ele ajung mototol în coşul de gunoi căci nu devin populare. Ne-ar plăcea ca să ne facem vocile auzite însă de multe ori nu suntem noi cei care contăm ci presa, aceea manipulată, aceea de unde reies dovezile corupţiei. Cineva mă învăţase odată despre libertatea presei… vorbe goale căci niciodată cuvintele mele nu vor conta. Sau poate nu niciodata dar cel puţin nu acum şi nu cuvintele pe care încerc eu să le folosesc, ci cele care mi se impun. Cuvintele sunt obiectul care ajută mânuirea
si funcţionarea întregului univers, al oamenilor cu personalitaţile lor, al absolut oricărui atom din materia înconjurătoare. Eu ca jurnalist, aş alege să fac o descriere a acestor unelte de manipulare a vieţii pe Terra.
cuvinte
Cuvântul-mister nebănuit al artei.
Adevărul este o flacără atât de luminoasă, încât mulţi oameni nu-i pot suporta strălucirea.Unii închid ochii ca să nu-l vadă, iar alţii fug ca să nu fie arşi.Există încă mii de cuvinte necunoscute oamenilor, iar încercarea de a explica ce rol au ele defapt se rezumă la a gasi definiţii logice care să ofere argumente valide.Care este adevărul lor?Mintea e însetata de perceperea lucrurilor, de pătrunderea tainelor si osanda de a învinge această sete, de a trăi fără potolirea ei înseamnă osândă de a te întoarce la una din formele trecute de care natura n-a fost mulţumită, înseamnă osânda de a ucide în tine tocmai însuşirea cu adevărat şi cu deosebire omenească.
Cel mai potrivit este ca omul să caute soluţia în lumea imaginaţiei. În universul artei. Această artă este asemeni focului, o putere de sublimare chiar şi otrava şi urâtul trecute prin flacăra sa purificatoare vor da naştere la frumos.
Acolo se află cele mai ascunse gânduri aşezate ca într-o carte tivită cu aur-prafuitele şi preţioasele cuvinte. Te atrage şi nu îţi va da drumul decât după ce ai găsit o cale pt spiritul tău. Din complexitatea lumilor, cuvântul se îmbracă în mantaua razei de speranţă care luminează paşii sufletelor negre, ca de smoală, viaţa inimilor triste.
El cufundă în parfum, fericire, frumuseţe sentimentele umane care nasc dintr-un plăpând mugur de floare pictat în falduri de culoare asemenea aurorei polare, deschide palmele infinitului şi lasă omul să se piardă în valtoarea lor,aruncată în tainele viselor.
Scurgerea ireversibilă a timpului oferă un dar slovelor, care pendulează între mângâierea dureros de dulce a sufletului şi revărsarea suferinţei prin fluviile amare ale dragostei, şi anume puterea de a hipnotiza reveria oamenilor.
În tabloul desenat de cel mai mare pictor al omenirii –Dumnezeu – printre zgomotele în surdina ale caderii frunzelor arămii pe pamânt, acompaniată de partitura solitară a vântului, se iveşte iţa care ţese plapuma călduroasă ce acoperă fruntea veştejită a teluricului, ea potenţează marea de linii care conturează cuvintele.
Astfel, se trasează siluete în neant, care prin privirea lor inertă dispersează într-o cascadă de aer proaspăt avalanşa de cuvinte ce provin din toate cotloanele nepătrunse ale imaginaţiei.
Fiecare cuvânt luat separat este asemenea unei orchestre unde vocala este vocea şi consoana instrumentului. Plutind pe aripile norilor, zburând pe crestele viselor, artistul, din azurul adânc şi pur, ca ochii unei fecioare a cerului, şi până în coroana copacilor drepţi ca lumânările, creionează cuvantul ca un tot, o zeitate atotputernică şi îl lasă să modeleze din praf şi dorinţa lumea întreagî.
Omul, artistul, individul, dispar ca atare de pe aceşti coloşi, spaţiul între cer şi pământ fără să lase numele autorului; în ele inteligenţa umană se rezumă şi se totalizează.
Astfel, arhitect e timpul, zidar e poporul iar opera este cuvântul . Semnificaţiile lui pot fi exprimate în esenţa lor prin alte cuvinte, prin ceva definit, iar înţelesurile sale stau ascunse sub mâna apăsătoare a anilor, în carapacea sigilată a sufletului fiecărui om aşa cum viaţa unei case se concentrează în propria ei cochilie, între proprii ei pereţi de nepătruns.
În această bătrână casă, pe treptele prăfuite de vreme, dăinuie manuscrisul veacului a cărui magie creionează prin pânza istoriei literatura umană. El este cheia care deschide cufărul înnegrit de timp în care sălăşluieste cea mai de preţ comoară- cuvântul.
Abisul este întâlnirea dintre sălbăticie şi arta cea mai maiastră. Un singur cuvânt poate să umple acest abis, el este suficient pentru ca soarele să se ridice la orizont, iar acel cuvânt este iubirea pecetluită de eternitate.
Aşa cum porţile zilei se închid odată cu aruncarea razelor mingii de foc in vădul altor lumi, aşa se termină şi firul de aur al definiţiei cuvântului. Din date adunate din nisip, vise părăsite, tablouri maiestuoase, gânduri amestecate, idei răvăşite, vorbe infinite se compune Cuvântul…rădăcinile lui zac adânc înfipte în farmecul şi misterul artelor de-a lungul veacurilor.
Scrieri despre cuvânt au fost multe, mai marii filozofi încercând să-l definească, să explice celorlalţi viziunile lor asupra sensurilor cuvintelor. Francezii precum Tas,De Pierres(III-Post scriptum de ma vie),Les contemplations(Response a un act d`accusation),Alpes et Pyrennees(Sur la route d`aix les bains) şi-au exprimat ideile care reprezintă în esenţă semnificaţiile cuvintelor:”Creat de cine/ Cine-l scorni/ Ţâşnind în umbră/ El urcă şi coboară în mintea noastră sumbră / Aflându-şi veşnic sensul, ca apa un nivel/ Lumina-i ce din creieri pluteşte spre al ei ţel; ” Căci hotărât cuvântul e o făptură vie/ şi mâna gânditoare vibrează când îl scrie/ trup zamislit ce nu ştii de unde s-a născut/ de nevăzut e faţa-i şi din necunoscut”.
De asemenea, sunt şi concepţii legate de artă, de puterea şi misterul ei, şi de legătura sa cu miile de cuvinte…Ele au fost reflectate de Shakespeare “Arta este o imensă deschidere spre tot ceea ce este posibil”, de Eugene Viconte în “Les voix interieurs”, ” arta are văi răcoroase în care sufletele se apleacă să guste poezia râurilor sacre.” (Le contemplation- autre foi “Toţi gânditorii, fără a căuta ce are sfarşit sau început, sculptează aceeaşi stâncă, stânca infinită a artei” . Toate aceste gânduri explică omului un singur adevăr: Cuvântul este un mister nebănuit al artei.
5 comentarii
"Puterea cuvântului"
fain articolu` ..
sa nu uitam de “gand” .. care alaturi de “cuvant” poate creea sau distruge la fel de usor
cum adica vrei un text? vrei un text anume sau semnificatia cuvantului text ca nu te inteleg
Dumnezeu a facut Cuvantul si Cuvantul este Dumnezeu.Graiul este darul cel mai frumos pe care l-am primit,de aceea trebuie sa avem grija sa nu se deterioreze.”Sa fii insetat de omul nou asa cum esti insetat de luminile noi”
Fiecare om este o forma de incapatanare,adica o idee.Asa cum spunea Platon:”Ideea este Soarele”
Toate cele bune!!!
Adevarul va invinge!
