Tokyo
|
Tokyo înseamnă ,,capitala estică’’. Numele i se potriveşte. Foarte familiar şi, în acelaşi timp, total străin vizitatorului din altă ţară, oraşul cu atâtea faţete este atât de frenetic şi copleşitor, încât pare capitala întregii Asii Răsăritene.
Istoric
În 1603 Edo , un cătun de pescari din jurul unui castel ruinat , a devenit capitala militară , care până atunci fusese la Kyoto . În secolul al XVIII-lea era deja cel mai mare oraş din lume. La începutul secolului al XXI-lea , Tokyo (cu acest nume din 1868) avea o populaţie de bază de peste opt milioane de oameni .
Edoa fost construit în jurul unui castel colosal (Palatul Imperial de azi se află
pe acelaşi loc) , iar elita conducătoare locuia între zidurile sale, în timp ce meşteşugarii , negustorii , populaţia trăiau în ‘’oraşul de jos’’ (shitmachi) ce se întindea spre răsărit , către râul Sumida-gawa.
Incendii frecvente ameninţau oraşul din lemn, care a trebuit reclădit de mai multe ori. În timpul izolării naţionale (1637-1868) , Edo a fost leagănul culturii urbane nipone. După 1868 a devenit nucleul influenţelor occidentale şi al modernizării rapide. A fost oraşul celor dintâi căi ferate, clădiri din piatră, fabrici, străzi luminate cu gaz, apoi cu electricitate, tramvaie şi telefoane .
Nu a rămas nimic din Edo şi cam tot vechiul Tokzo a fost distrus de Marele cutremur Kanto din 1923 şi de bombele aruncate de americani două decenii mai târziu. După război, reconstrucţia a schimbat oraşul cu totul, făcându-l de nerecunoscut. Pe măsură ce vizitatorii se apropie de marea aglomerare urbano-industrială- cenuşie pe drumul dinspre aeroportul Narita, îndreptându-se către centru, primele impresii sunt neplăcute. Vestigiile oraşului din lemn apar, neînsemnate, printre turnuri din oţel şi sticlă. Tokyo suferă de lipsa totală a planificării urbane. Totuşi, în spatele arterelor centrale aglomerate şi prin suburbii, districtele rezidenţiale mai tăcute îşi au propriul templu, altar, piaţă şi stradă principală şi multe dintre ele au păstrat încă o atmosferă de vechi sat.
Frumuseţea nu se află doar în sutele de muzee şi de galerii, ci iese la iveală din agitaţia zilnică, precum un ornament. Este tipic pentru japonez să ascundă o fire hedonică după un exterior solemn şi amabil. Epicuriene şi senzuale, zonele de distracţii din Tokyo oferă o extraordinară gamă de plăceri, mai ales după apusul soarelui.
Pe măsură ce ecourile trecutului răsună în cartierele tradiţionale precum Uenosau Asakusa, viitorul apare prin ambiţioşii zgârie-nori ridicaţi în apropiere de golful Tokyo.
Palatul Imperial din Tokyo se află pe locul unde era castelul Edo-jo, o fortăreaţă în ruină din secolul al XIV-lea, restaurată de shogunul Tokugawa Ieyasu, prin 1590.
Este deschis doar pe 2 ianuarie şi de ziua de naştere a împăratului (23 decembrie), dar coada uriaşă transformă acest eveniment într-o experienţă foarte neplăcută.
Grădina exterioară a palatului, între şanţurile externe cu apă şi sudul complexului palatului, este parc pentru public. Ea oferă o impresionantă imagine peste Podul Nijubashi şi a zidurilor palatului, locuri pentru cei care aleargă, plimbări pentru cei din districtele de afaceri din apropiere şi pentru nenumărate cupluri.
Parcul Kitanomaru-koen, din partea nordică a Palatului Imperial este vestit ca loc al celebrului Nippon Budokan, un stadion pentru arte marţiale folosit azi din plin pentru concerte rock şi pentru numeroasele sale muzee .
Incendiul mânecilor lungi
Dintre toate focurile prin care a trecut Edo, Marele Incendiu Meireki din 1657 a fost cel mai cumplit. Este cunoscut şi ca furisode-no-kaji– incendiul mînecilor lungi. O legendă spune că focul a plecat de la un chimono cu mâneci lungi purtat de o fată care se ofilea de moarte din pricina unei iubiri neîmpărtăşite. Potrivit vechiului obicei budist, chimonoul avea să fie dat
Clădirea Flamme d’Or,Asasuka,Tokyo
unui templu după moartea ei. Preoţii l-au vândut unei alte fete care, în mod misterios, s-a îmbolnavit şi a murit şi ea-întâmplare ce s-a repetat de trei ori. Preoţii au aruncat în cele din urmă veşmântul în foc, dar când s-a aprins l-a luat vântul şi a incendat templul, provocând catastrofa ce a ucis peste 100.000 de oameni şi a distrus cea mai mare parte a
Ginza
La sfârşitul secolului al XVIII-lea, Ginza a devenit vitrina dezvoltării în stil occidental, având cafenele şi restaurante pe lângă prăvălii şi magazine. Astăzi Ginza este comparabil cu 5-th Avenue din New York, prezentând multe magazine elegante în locul celor vechi. Printre ele este Wacko, un reper dinainte de război, etalând un turn cu ceas chiar în centrul ,,Arondismentului’’. Prosperitatea din Ginzo de dupa al Doilea Război Mondial s-a răspândit spre Hibiya şi Yurakucho.
O relicvă din Ginza
Vasta sală a băutorilor de bere Sapporo Lion Ginza, construită în 1934, şi-a păstrat decorul dinainte de război până la mobilier şi mozaicurile de artă deco- dar nu şi sediul original. Demontată acum 15 ani, ea a fost reasamblată bucată cu bucată într-o clădire aflată mai la nord. Căutată de mulţimea micilor oameni de afaceri din zonă, este un loc grozav în care îţi poţi potolisetea. .
Teatrul Kabuki-za este, împreuna cu Teatrul Naţional din Nagatacho,
Kabuki-za , cel mai important teatru tradiţional din ţară
prima scenă din Tokyo unde se reprezintă drame cu mare Kabuki. Spectacolele dureză cam trei ore. Băuturile şi gustările se vând în foaier; poţi cumpăra şi un bilet pentru un loc bento (cu prânz). Vei fi servit în sala de mese de la parter, în pauză .Locurile cele mai ieftine sunt la etaj şi departe de scenă, astfel că ar trebui să închiriezi un binoclu din foaier împreună cu un comentariu al operei traduse.
Grădina Hamarikyu-teien, transformată într-o grădină cu plăcute peisaje în 1709, dintr-un pământ ce le aparţinea shogunilor, a suferit mari pagube după un incendiu catastrofal. A trecut mai apoi la Agenţia de Gospodărie Imperială în 1869 şi a devenit grădină separată a palatului.
Minunata Grădină Interioară Meiji-jingu, care se întinde pe 60 de
Ca nişte benzi colorate , straturile de irişi se ondulează prin Grădinile interioare Meiji-jingu în iunie
hectare, este vestită vara pentru iazurile sale cu liliac şi pentru cei 120.000 de copaci aduşi din toată Japonia atunci când a fost creat acest parc, în 1920.
Îngrijită în mod deosebit de împăratul şi împărăteasa Meiji, grădina cu irişi este foarte frumoasă în iunie, când sutele sale de varietăţi înfloresc.
Aici se află şi cel mai mare loc sfânt din Tokyo, Altarul Meiji-jingu, care-l comemoreză pe împăratul Meiji, a cărui domnie a realizat trecerea furtunoasă de la Japonia feudală la cea modernă .
Comerţul din jurul templului şi altarului
În timpul sărbătorilor, marele altar şintoist şi templu budist, cu zonele din jurul lor, par adevărate pieţe. La tarabe se vând delicatese, precum ,,tako yaki’’ (caracatiţa friptă) şi tăiţei, ca şi mere umplute cu caramel, bomboane, jucării ieftine şi suveniruri. Se comercializează în principal obiecte religioase, ,,mamori’’ (talismane) care te apără de ghinion, ,,umikuji’’(bileţele norocoase). Pentru 100 yeni tragi un beţişor cu număr dintr-o cutie dreptunghiulară şi ţi se dă bileţelul corespunzător numărului tău. După ce se răsuceşte, hârtia se leagă de un copac ( care are deja o mulţime de bilete norocoase prinse de el) spre a aduce noroc şi a îndepărta necazul .
Hanami
Hanami înseamnă ,,privitul florilor’’ . Sună elegant şi rafinat, cum era în Ueno, în perioada Edo. Domni şi doamne îmbrăcaţi după ultima modă, care adesea îşi schimbau de câteva ori chimonourile în timpul evenimentului,
Parcul Ueno-koen este de multă vreme un loc favorit pentru picnicurile hanami (privitul florilor)
stăteau la picnic, în timp ce petale roz cădeau din florile de cireşi de deasupra lor. Astăzi, petrecerile ,,hanami’’ aduc veselie în toată Japonia. După ce se întind cearşafuri de plastic pe sub pomi, cei care privesc florile– adesea cu miile- stau jos la un substanţial picnic cu sushi, udat copios cu sake şi bere. Observatorii străini sunt adesea invitaţi să li se alăture. După aceea, parcurile
arată ca vai de lume: pline de resturi de la picnic şi de flori călcate în picioare. Oamenii călătoresc spre 60 de locuri importante de hanami din Japonia, între începutul lui aprilie, în sudul lui Honshu şi mijlocul lui mai, în Hokkaido.
Pentru cei care vizitează primăvara Japonia: hanami nu trebuie ratat. Ploaia torenţială nu strică privitul florilor, căci petrecăreţii stau cuminţi sub umbrele.
Parcul Ueno-koen este de multă vreme un loc favorit pentru picnicurile hanami (privitul florilor)
Sfaturi de călătorie
Când să mergi
Japonia are patru anotimpuri distincte, dar primăvara şi toamna sunt în general cele mai bune pentru vizite, atunci cănd sunt cireşii înfloriţi (primăvara) şi când arţarii ruginesc (toamna), imaginie cel mai des întâlnite pe cărţile poştale. Ploaia vine indifirent de anotimp, dar vremea din perioada
Altarul Hie-jinja este unul dintre cele mai importante lăcasuri şintoişte din Tokyo
primăverii te ajută să vezi ţara când arată cel mai bine .
Ce să iei
Iarna nu plouă prea mult, dar hainele împotriva ploii sunt bune oricând. Umbrela şi pelerinele din plastic uşor de transportat în geantă sau în buzunar, se pot cumpăra de oriunde. Ţine cont de căldură şi umiditate atunci când îţi alegi îmbrăcămintea de vară! Tricourile, cămăşile uşoare din bumbac sau bluzele ajung în general, însă aerul condiţionat este adesea feroce. Niponii sunt, probabil, cel mai bine îmbrăcaţi oameni din lume. Nu umbla prin centrele urbane în ţinută de plajă! Deşi pantalonii scurţi sunt acceptaţi.
Călătoria prin oraşe
Transportul public prin oraşele nipone este rapid şi relativ ieftin. Cu aglomerările de trafic şi parcările dificile sau scumpe, cel mai bun sfat este să uiţi de şofatul prin oraş, dacă nu plănuieşti să stai mai mult timp în Japonia.
Eticheta şi obiceiurile locale
Sunt doar trei interdicţii absolute în Japonia: să te săpuneşti în cadă; să intri într-o casă, templu sau clădire a unui altar fără să te descalţi şi să-ţi sufli nasul în public. Mai ales suflatul nasului este foarte rău privit. Trebuie să încerci să tragi aerul pe nas, să te ştergi uşor cu o batistă până când te poţi retrage ca să-ţi sufli nasul abia când eşti singur. Cuvântul ce-i desemnează pe străini, gaijin, o prescurtare a gaikoku jin(persoană din afara ţării), a fost utilizat odinioară ca jignire, dar acum este neutru; japonezii se vor adresa politicos cu gaijin-san. Oricum, mesajul este acelaşi: dacă nu eşti japonez, atunci eşti un intrus. A vorbi prea mult înseamnă a fi nepoliticos, iar în discuţii, prticipanţii trebuie să facă totul ca să se înţeleagă bine .
Cum să te porţi
Salutul corect la întâlnire sau despărţire este o plecăciune, iar gradul ei (mai mut sau mai puţin) şi repetarea sa sunt determinate de respectul datorat celuilalt. Pentru un străin ajunge o plecăciune scurtă. Majoritatea japonezilor obişnuiesc să dea mâna cu străinii. Nu-i îmbrăţişa! Pupatul este doar pentru copii sau pentru îndrăgostiţi.
Manierele la masă
Ca străin, nu prea vei reuşi să foloseşti beţişoarele pentru mâncat. Utilizează-le când poţi- dar nu le lăsa niciodată în vasul cu orez după ce ai terminat. Se spune că evocă beţişoarele de ars tămâia de la înmormântare şi se consideră o lipsă de politeţe.
Prin tradiţie, femeile le pun mai întâi bărbaţilor băutură în pahare. Dacă vecinul tău îţi umple paharul, fă şi tu la fel cu al lui, întorcându-i complimentul. Pot fi multe ridicări şi ciocniri de pahare, acompaniate mereu de cuvântul kampai ! – noroc!
Bacşiş
Nu se practică în Japonia. Îi poţi da şoferului de taxi sau membrilor personalului de la hotel un simbol al aprecierii tale pentru că te-au ajutat. Puţini îl vor accepta. Ca să ai şanse, pune-l măcar într-un plic.
Ghid de conversaţie
Aeroport – kuuko
Bancă – ginkoo
Maşină – kuruma
Avion – hikoki
Alo – moshi-moshi
Nu – ie
Vorbeşti engleza? – Eigo o hanasemasuka?
Nu înţeleg – wakarimasen
Ajutor! – tasukete!
6 comentarii
"Tokyo"
ma bucur ca v-a placut articolul! Sie mie mi-ar place sa vizitez Japonia … am citit multe despre ea … si toata e foarte frumoasa iar oamenii sunt altfel.
E chiar interesant filmuletul . Nu am stiut toate lucrurile acelea ciudate despre Japonia …..
apropo de ce s-a inatmplat de curand in japonia, nu stiu daca isi mai doreste cineva sa mearga pe acolo
Pacat de oameni…totusi
